Plan județean incluziune comunități de romi Ilfov 2026
Având în vedere aspectele prezentate, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău desfășoară în această săptămână activități educative în unitățile de învățământ (precum Colegiul „Mihai Eminescu” Bacău, Colegiul Național ”Dimitrie Cantemir” Onești și Colegiul Național ”Grigore Moisil” Onești), adresându-se elevilor și cadrelor didactice, dar și în cadrul Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti” Onești, grupul țintă fiind de această dată seniorii.
Polițiștii atrag atenția asupra modurilor de operare frecvente ale infractorilor cibernetici:
- Fraudele online: Metoda „investițiilor” (promisiuni de câștiguri rapide), fraudele de tip „Social Media Giveaway” sau mesajele de tip phishing care solicită date bancare.
- Hărțuirea online (Cyberbullying): Folosirea tehnologiei pentru a ataca deliberat și repetat o persoană prin mesaje ostile sau denigratoare.
- Metoda „Loverboy”: Racolarea victimelor prin intermediul rețelelor de socializare sub pretextul unei relații sentimentale.
- Șantajul cu materiale intime: Folosirea fotografiilor indecente obținute de la victime pentru a le constrânge sau umili.
Polițiștii recomandă:
Pentru adulți:
- Protejați-vă datele: Nu divulgați nimănui datele de conectare la Internet/Mobile Banking și nici datele de pe fața și spatele cardului (codul PIN, CVV). Băncile nu solicită niciodată aceste informații prin telefon sau e-mail.
- Vigilență la oferte: Fiți sceptici la ofertele „prea bune pentru a fi adevărate” sau la concursurile care cer plăți în avans pentru revendicarea premiilor.
- Securitate: Folosiți parole puternice, diferite pentru fiecare cont, și soluții antivirus actualizate.
Pentru copii și tineri:
- Atenție la necunoscuți: Nu acceptați cereri de prietenie de la persoane pe care nu le cunoașteți în viața reală și nu stabiliți întâlniri cu acestea fără a anunța părinții.
- Gândiți înainte de a posta: Evitați să publicați fotografii în ipostaze indecente; odată ajunse online, acestea pot fi folosite împotriva voastră.
- Nu răspundeți la provocări: Ignorați jocurile sau provocările online care vă îndeamnă la fapte periculoase pentru viața voastră sau a celor din jur.
- Cereți ajutor: Dacă cineva vă face să vă simțiți inconfortabil sau vă amenință, întrerupeți comunicarea și anunțați imediat un adult de încredere sau poliția.







Siguranța pe internet este o responsabilitate comună. Prin informare corectă și comportament preventiv, putem contribui la crearea unui mediu online mai sigur pentru toți utilizatorii.
Poliția încurajează părinții să se implice activ în educația digitală a copiilor și să mențină un dialog deschis despre activitatea acestora în mediul online.
Pentru a recunoaște cele mai frecvente amenințări online, cetățenii pot accesa platforma sigurantaonline.ro. În cazul în care sunteți victima unei infracțiuni online, sesizați cea mai apropiată unitate de poliție sau folosiți portalul de petiții politiaromana.ro.
Siguranța pe internet este o responsabilitate comună!
Sursă: INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN BACĂU
